CHALLENGE


226 km - ar putea fi distanţa dintre Bucureşti şi Craiova, eventual Oradea şi Alba Iulia.

De această dată nu este vorba de o delegaţie. Este distanţa pe care echipa Proenerg COPPERman şi-a propus să o parcurgă înot, pe bicicletă şi alergând în cadrul primului concurs pe distanţă Ironman din România.

Încă de anul trecut am aflat că la Oradea, în premieră pentru România, se va organiza un triatlon pe distanţa celebrului Ironman. M-am tot gândit: în ce condiţii/configuraţie am putea participa noi la acest eveniment sportiv de anduranţă extremă.

Am luat legătura cu organizatorul cu scopul de a solicita informaţii despre trasee mai scurte, dacă s-au gândit şi la cei care nu sunt atât de "iron"; de fier. Am aflat că anul acesta nu au posibilitatea de a include trasee mai scurte "half-Ironman" sau "corporate-Ironman".

Soluţia găsită în comun a fost participarea cu o echipă numeroasă, fiecare coechipier având o felie mai mică, ţelul nostru fiind parcurgerea traseului în timpul limită impus, în afara rezultatului oficial al concursului.

Aşa am ajuns să participăm cu o echipă formată din colegi şi acţionari ai grupului Proenerg, precum şi membri ai familiilor acestora:
- Înot 3,8 km - Makai B. András
- Ciclism 180km - Dénes István, Tordai Tibor
- Alergare 42,2km - Balogh Lilla, Erős István, Dénes Melinda, Makai D. Zoltán, Rejtő Ernő, Szűcs Imre

Denumirea echipei, Proenerg COPPERman, vine de la metalul care are legatură strânsă cu domeniul nostru de activitate.

Pregătirile au început în februarie, mă bucură faptul ca i-am pus în mişcare pe mulţi din familia Proenerg. Vă invităm să vă alăturaţi şi să faceţi sport împreună cu echipa noastră.

Cu deosebit respect,
Dénes István

Link concurs: www.ironmanoradea.ro

înapoi